Călătoria spre partenerul meu de viață, Dorin

Rodica si Dorin

Primul meu articol de “travel” îl dedic unui alt gen de călătorie…călătoria către cel cu care am decis să îmi împart viața și experiențele frumoase, respectiv provocatoare…, călătoria către partenerul meu de viață și soțul meu, Dorin.

Astăzi, la lansarea blogului meu, sărbătorim 1 an de la căsătoria noastră. În 19 septembrie, sărbătorim 4 ani de când ne-am început povestea.

L-am întâlnit pe Dorin într-un moment în care habar nu aveam că are să mi se schimbe complet viața.

În toamna lui 2014, mă aflam într-un moment în care eram sătulă de relații eșuate…întâlneam oameni extraordinari, petreceam momente frumoase și învățam unul de la celălalt, dar, după un timp, când trecea starea de “îndrăgosteală”, realizam că nu avem un drum comun împreună și porneam fiecare pe drumul lui.

Aș putea scrie pagini întregi, poate chiar o carte despre asta, însă cel mai important este că pe Dorin mi l-a adus afacerea internațională, online, pe care am început să o dezvolt în februarie 2014. Despre afacere, găsiți mai multe în secțiunea de business.

Dorin avea același vis ca și al meu – acela de a fi liber; de a trăi o viață extraordinară, conform dorințelor lui, nu a celor impuse de alții; de a lucra în viața sa la visul lui, nu la visul altora; de a-și controla singur timpul și de a-l folosi conform valorilor lui, nu ale altora; de a putea să facă ce dorește, când dorește și cu cine dorește, fără să depindă de nimeni sau fără să dea raportul nimănui; de a ajuta oamenii să își construiască viața la care visează ; de a face o diferență în lume și de a lăsa o moștenire valoroasă oamenilor. Aș putea scrie, din nou, pagini întregi despre Dorin și despre cât de mult ajută, iubește și dăruiește oamenilor, dar asta o voi face altădată.

Ceea ce vreau să subliniez este că el m-a cucerit cu viziunea și visele lui.
Știu exact când s-a întâmplat…când s-a produs declick-ul. Eram în avion, în drum spre Barcelona. Mergeam la o conferință internațională de business, pe care o legam cu câteva zile de vacanță, și am stat lângă el în avion. Eram în septembrie 2014 și, desi ne știam din luna februarie a acestui an, niciodată nu m-am gândit la “ce ar fi dacă…” am forma un cuplu, așa cum am făcut-o acum….și totul a început de la visele lui…Îmi amintesc că în discuția noastră a început să îmi povestească cum arată casa visurilor lui, în ce cadru perfect e aflată, ce avion/elicopter își dorește, cum arată viața lui perfectă, familia lui, copiii lui…și m-am simțit ca făcând parte din visul lui. Partea cea mai interesantă pentru mine a fost când mi-a povestit despre cum va arăta spectacolul de cultură tradițională pe care vrea să îl organizeze în România…ceva ce nu a văzut și pomenit nimeni, până acum, dintre cei care organizează genul acesta de spectacole. Am rămas gură-cască. WOW!

Și iată că, deși eram un grup numeros, în acea excursie s-a întâmplat des să ne pierdem de grup, pierduți fiind în tot felul de discuții. Dacă mai exista vreun dubiu vis a vis de sentimentul pe care l-am avut despre el, acest a fost spulberat în Sagrada Familia, unde am trăit cu adevărat niște momente magice.

Călătoria noastră a fost cu urcușuri și coborâșuri până în 2015, când ne-am asumat cu adevărat relația noastră, însă, de atunci, îi mulțumesc Universului în fiecare zi pentru că mi l-a adus în drumul meu.

Cererea în căsătorie a făcut-o când mă așteptam mai puțin…pe 19 septembrie 2016, la 2 ani după ce ne-am început călătoria împreună. Sărbătoream cei 2 ani într-un restaurant spaniol, pentru a rememora atmosfera magică din Barcelona….A fost fără cuvinte!

Ne-am căsătorit civil , într-o atmosferă de poveste în Bihor, în 30 iulie 2017 și religios, în 10 septembrie (10.09 = 19 ) 2017. Despre aceste evenimente, vă voi scrie la un moment dat într-un articol separat.

Vreau să închei prin a vă spune ceea ce știți deja – dacă încă nu a apărut persoana potrivită pentru voi, stați relaxate/ți și ocupă-te să devii cea mai bună variantă a ta, pentru că el/ea îți va ieși în cale când te aștepți mai puțin.

Rodica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *