„Deosebirea dintre cei care nu reușesc să-și atingă scopurile în viață și cei care reușesc reprezintă deosebirea dintre cei care nu pot să se transpună într-o stare care să le sprijine scopurile și cei care se transpun din plin într-o stare care îi sprijină în realizările lor.” (Tony Robbins)
O vreme am dispărut din peisajul „blogosferic” ?, pentru că am început un nou proces de remodelare a EU-lui meu (fizic, mental, emoțional, spiritual) și nu am avut starea necesară scrisului. Acum însă, mi-am regăsit această stare și am decis să vă împărtășesc despre puterea stării.
Totul a început cu revelația unui concept pe care îl știu de mai multă vreme și, pe care l-am regăsit în mai multe contexte în ultima vreme, care are mult sens, dar pe care nu l-am aplicat niciodată cu adevărat.
Tony Robbins spune așa: “Dacă ai obținut vreodată un rezultat bun, îl poți obține din nou făcând aceleași acțiuni mentale și fizice pe care le-ai făcut atunci.(….) Nu există o putere mai mare decât aceea care ți-o dă o stare productivă.” Sau, Andy Szekely: “întâi starea, apoi structura”.
Bun! Informația asta, trecută prin toate inteligențele, a fost o descoperire foarte mare pentru mine, pentru că am realizat că toate rezultatele extraordinare pe care le-am avut în toată viața mea, pe toate planurile, au fost realizate cu o bucurie și o lejeritate extraordinară, dintr-o energie vindecătoare pe care o posed din plin. Mai mult, înverșunarea și energia de războinic cu care eram obișnuită și pe care mizam, în ultima vreme, să devin cea mai bună variantă a mea în toate ariile vieții, nu mă ajută absolut deloc. De fapt, este ceea ce îmi pune bețe în roate și mă frustrează și mai mult.
Așa că, eram convinsă că, având o asemenea informație cu atâta valoare, o să-mi schimb rapid rezultatele, și implicit încrederea și stima de sine. Nimic mai fals! …pentru că m-am proptit de “stare”. Oricât de multe ritualuri sănătoase și minunate aveam la începutul zilei, starea de productivitate ținea foarte puțin, indiferent ce voiam să fac. Asta, până când, mi-am dat seama, că degeaba am ritualuri sănătoase dimineața, dacă nu le mențin pe tot parcursul zilei și, mai ales, dacă nu fac ceva să îmi cresc încrederea în mine.

Pentru creșterea încrederii în sine, a stimei de sine sunt foarte multe tehnici pe care o să vi le împărtășesc, cândva, într-un articol separat. Pentru mine, funcționează mult afirmațiile și a fost foarte important să încep să acționez acum într-o direcție care mă ajută mult să am încredere în mine și care mi-a modificat instant starea, astfel că, mă aflu continuu într-o stare de maximă bucurie și productivitate: aceea de a avea grijă de corpul meu, de a redobândi “măsurile” în care am avut cele mai bune rezultate. Așa că, am început o dietă și mă simt extraordinar. Rezultatele și progresul zilnic mă ajută să am o stare minunată pe toate planurile și mă ajută în obținerea altor rezultate la care nu visam. Am un entuziasm molipsitor și mă trezesc în fiecare dimineață cu nerăbdare să văd ce progres am mai înregistrat.
Astfel, comportamentul nostru este rezultatul stării în care ne aflăm.
Ce înseamnă de fapt că “NU EȘTI ÎN STARE”, celebra expresie folosită în cultura românească foarte des…atât de des, încât a devenit convingere limitativă ?!? Dacă nu ești în stare/nu ești capabil, automat nu vei putea avea rezultatele pe care ți le dorești. Așa că, starea e super importantă pentru o viață în armonie.
Lecția mea pentru voi astăzi este că dacă ați avut măcar o dată un rezultat deosebit în orice domeniu, îl puteți avea oricând transpunându-vă în starea care v-a adus acel rezultat. Amintiți-vă cum vă simțeați, ce ritualuri aveați, ce vă spuneați, pentru că, astfel, o să vă puneți într-o stare super productivă, care vă va ajuta să vă creați o structură care să vi se potrivească și care să vă aducă rezultate deosebite.
“Mintea e aceea care face rău sau bine, care te face fericit sau nefericit, bogat sau sărac. “ (Edmund Spencer)
Vă îmbrățișez cu drag,
Rodica
