De la mindset la heartset. Lecțiile lui 2018 și pregătirea lui 2019

La ora la care scriu, abia se crapă de ziuă. E o liniște adâncă și nu se aude nimic în jur…doar eu cu mine.

De vreo săptămână tot zic că o să îmi iau niște timp să reflectez un pic la ce a însemnat anul 2018 pentru mine, însă abia acum, când bate la ușă, m-am mobilizat să fac asta. M-am trezit în dimineața asta, la 05.30, fără să îmi propun asta. Pur și simplu, corpul și inima mea au știut că e vremea bilanțului și a stabilirii intențiilor pentru 2019.

Într-un anumit sens, 2018 a fost anul redescoperirii mele: m-am regăsit pe mine, dincolo de orice măști, convenții sociale sau alte șabloane impuse de societate, școală, părinți sau mediul în care trăim și pe care le-am preluat inconștient. Evident că pe o parte din mine – persoana caldă, iubitoare de oameni, de frumos – o cunoșteam bine ?, însă cea mai mare descoperire a mea este că cel mai bine funcționez pe o energie de vindecător, și nu cea de războinic, pe care mi-am dezvoltat-o în mulți ani de corporatism. Am realizat că majoritatea rezultatele deosebite pe care le-am obținut, de-a lungul timpului, în toate ariile vieții mele, au fost din această energie de vindecător; și această revelație m-a ajutat foarte mult în tot ceea fac.

În 2018, m-am regăsit pe mine…,CEA ADEVĂRATĂ. În 2018, mi-am dat voie să cobor din minte în inimă și am început să învăț cum să lucrez și cum să le armonizez pe amândouă. Am învățat cum să mă aliniez și cum să fiu în armonie cu mine. Mi-am identificat convingerile limitative, am început să lucrez cu ele, m-am iertat și mi-am dat voie să strălucesc.

Pare foarte filosofic tot ceea ce am scris, însă, reîntoarcerea la MINE a fost CHEIA pentru rezolvarea multor provocări pe care le-am întâmpinat în ultimii ani și consider că e cea mai mare realizare a mea în acest an.

A fost un an în care am împlinit multe din ceea ce mi-am propus și ceea ce nu mi-am propus ?:

  • m-am plimbat mult și am petrecut timp de calitate cu familia și persoanele dragi (peste 90 de zile de vacanță, escapade și plimbări); împreună cu soțul meu, Dorin, am devenit părinți spirituali pentru 2 perechi de prieteni buni, oameni speciali;
  • am avut parte de o experiență cu adevărat transformațională prin participarea la Self Mastery Bootcamp, un program marca Andy Szekely, care m-a ajutat să îmi descopăr misiunea personală, să îmi clarific valorile și care m-a LUMINAT, de-a dreptul, din multe puncte de vedere;
  • am început un program deosebit de coaching high-end, care m-a ajutat enorm în redefinirea celei mai bune variante a mea și mă susține în realizarea unui obiectiv foooarte provocator;
  • am participat la peste 30 de zile de cursuri/training-uri, care m-au ajutat să cresc și să mă dezvolt din ce în ce mai mult; mi-am lansat blog-ul, un proiect la care visez demult și care se va dezvolta frumos în 2019;
  • împreună cu soțul meu, am pus bazele unei comunități, care ajută oamenii să trăiască în sănătate, frumusețe și stare de bine și să descopere cea mai bună variantă a lor;
  • ne-am asumat și am organizat evenimente, lunar, tot anul, în acest sens;
  • am avut cele mai bune rezultate în business de până acum și cea mai mare creștere;
  • am început să fiu consecventă în ceea ce fac, și lista poate continua.

Evident că 2018 a venit și cu lecții. Am extras 3 lecții importante și le împărtășesc cu voi:

1. Nu tot ceea ce funcționează pentru ceilalți, funcționează și pentru mine.

De când am plecat din corporație, am întâmpinat multe provocări. Mindset-ul creat până atunci m-a ținut foarte mult în loc. În corporație, am fost învățată să respect reguli, proceduri; mi-am dezvoltat foarte mult partea analitică și de organizare, în timp ce creativitatea mea și artista din mine ? au avut de suferit.

Astfel că, în momentul în care am început business-ul propriu, am realizat că, dacă vreau să fiu de succes aici, e nevoie să îmi dezvolt alt mindset și alte obiceiuri. Am început să citesc mult, să merg pe la cursuri de dezvoltare personală, de dezvoltare business, cursuri pentru antreprenori. Mi-am lărgit mult viziunea și am învățat multe lucruri de la oameni de succes. Am învățat că, dacă vreau să devin ca ei, e nevoie să îmi dezvolt aceleași obiceiuri care i-au dus pe acești oameni acolo.

Și așa am început eu să urmez “procedurile”. M-am străduit să implementez aceleași obiceiuri ca aceste persoane de succes. Mot-à-mot. Multe au funcționat, dar au fost multe de care nu am putut să mă țin și care, în loc să îmi aducă energie, mă secau de ea.

Asta a fost până când am înțeles că suntem unici și că funcționăm diferit. E bine să respectăm și să ne ghidăm după PRINCIPII sănătoase, însă calea este diferită, în funcție de personalitatea fiecărei persoane.

2. Când te ierți și te accepți așa cum ești, tot Universul conspiră și îți deschide calea spre ceea ce îți dorești.

M-am străduit mult să fiu ceea ce nu sunt. Multă vreme, am fost foarte nemulțumită de mine, am fost genul acela de “overachiever”, care,  orice ar fi făcut, nu era suficient.

M-am străduit atât de mult să fac lucrurile “procedural”, fără să-mi dau seama că nu mă reprezentau deloc, astfel încât nu mai reușeam, la un moment dat, să acționez deloc.

În momentul în care mi s-a confirmat că e în regulă să fiu așa cum sunt, deloc perfectă, în momentul în care m-am acceptat pe mine așa cum sunt, s-a întâmplat ceva miraculos: natural, fără efort, a început să mi se deschidă calea. Acțiunile spre visele mele au început să se întâmple, fără efort.

3. ”Când te cunoști pe tine devii liber, când îi cunoști pe ceilalți devii lider”.

Sunt vorbele lui Andy Szekely, pe care, deși le-am înțeles din prima…cu mintea, abia anul acesta le-am simțit în toate celulele mele.

Am simțit un sentiment de mare eliberare, când, în sfârșit, m-am văzut pe mine așa cum sunt…EU, CEA ADEVĂRATĂ. Fără măști. Cu bune și rele. Cu gânduri frumoase, dar și cu multe frici. Când am aflat ce mă ține blocată și de ce. Când am aflat ce mă face să strălucesc și în ce condiții.

Toți spunem că ne cunoaștem pe noi, dar oare este adevărat?!?

Vă invit să căutați adevărul despre cine sunteți cu adevărat, și vă garantez că veți avea același sentiment de eliberare.

Am găsit în agenda mea de 2018, intenția mea pentru acest an: “2018 – anul descătușării și manifestării talentelor mele unice.” E drept că am folosit un limbaj de lemn, însă am rămas surprinsă să constat că așa s-a întâmplat.

Anul 2019. Anul meu.

În 2019, voi continua procesul de reconectare și armonizare a mea.

Cei care mă urmăriți știți povestea lui 19. 19 este cifra mea și a soțului meu. Este ziua în care suntem născuți amândoi, ziua în care ne-am început povestea noastră, numărul la care locuim (fără să fi căutat asta), ș.a.m.d. 19 este cifra noastră noastră norocoasă, pe care o sărbătorim în fiecare lună.

Din acest motiv, cred cu toată ființa mea că anul 2019 este anul nostru.

Intenția mea pentru acest an este să îmi armonizez toate ariile vieții. Îmi doresc să creez echilibrul perfect și de succes ? între relații, corp, carieră, bani, creștere și contribuție.

În încheiere, doresc să vă împărtășesc metoda pe care o folosesc de ceva vreme pentru evaluarea anului/obiectivelor mele și cum îmi stabilesc altele noi:

1.Am făcut analiza lui 2018, începând să enumăr 30 de realizări/experiențe/situații pentru care sunt recunoscătoare.

2.Mi-am evaluat obiectivele din 2018: realizat vs. planificat. Ulterior, am extras lecțiile pe care mi le-a oferit acest an, astfel încât în anul 2019 să nu mai repet aceleași greșeli.

3.Mi-am setat intențiile pe 2019, în toate ariile vieții și, am început să îmi scriu obiectivele, folosind o tehnică despre care v-am mai povestit.

               Timp de cel putin 30 zile, mă așez la masa de scris dis-de-dimineață, fără să   gândesc prea mult, și îmi scriu top 10 obiective pentru următorul an sau următorii ani. Scriu în fiecare zi, fără să trag cu ochiul la ziua precedentă. În final, se clarifică ceea ce vreau cu adevărat.

„Ca să fii învingător, trebuie mai întâi să începi.”

Sper să vă ajute cele de mai sus.

Vă urez un an 2019 cu vise împlinite!

Cu drag,

Rodica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *