“Arta Traiului în Sănătate” – Povestea din spatele podcast-ului

La mulți ani și un 2020 cu vise redescoperite și împlinite!

Anul acesta am misiunea de a inspira și a ajuta 4 oameni să își redescopere visele și să trăiască o viață extraordinară, și, implicit, să devină cea mai bună variantă a lor.

Și, pentru asta, începem anul 2020 cu un cadou care este pus la dospit de multă vreme, însă abia acum a fost momentul să iasă în lume.

Nu avem cum să devenim cea mai bună variantă a noastră, dacă nu avem energie, vitalitate și sănătate.

De ceva vreme, am în minte să fac un podcast despre ce putem face zi de zi pentru un stil de viață sănătos, informații corecte pe care să ni le luăm de la persoane integre, persoane care să facă zi de zi ceea ce ne spun nouă să facem, adică persoane care sunt exemple reale de oameni care au adoptat un stil de viață sănătos.

În călătoria mea spre îmbrățișarea unui stil de viață sănătos am doi mentori, persoane dragi care m-au călăuzit și ghidat până acum, săptămână de săptămână, astfel că anul trecut am luat o DECIZIE RADICALĂ de a avea mai multă grijă de energia, vitalitatea, starea mea de bine, deci de sănătatea mea – doamna dr Aurelia Curaj si doamna dr Liana Barnoș.

Și , pentru că, rezultatele mele au fost extraordinare, consider că acum este integru să pornesc acest podcast, care să vă ajute și pe voi în călătoria de a deveni cea mai bună variantă a voastră.

“Arta Traiului in Sanatate” e un proiect de suflet, împreună cu doamna dr Aurelia Curaj, fondatoarea Academiei de Longevitate, unul dintre cei mai consacrați și apreciați medici geriatri din România, care studiază de mai bine de 35 de ani geriatria și arta traiului în sănătate. Doamna doctor este preocupată de longevitate și de cum să trăim cât mai multă vreme în sănătate, îndeplinindu-ne astfel, ceea ce este scris în programul nostru genetic.

Din această pasiune de a ajuta oamenii să aibă o viață cât mai frumoasă, acum 28 ani, doamna doctor a deschis primul centru privat de îngrijire persoane vârstnice din România, Fundatia  Geron, iar în urmă cu 2 ani, a fondat Academia de Longevitate, prin care învață și ajută din ce în ce mai mulți oameni să trăiască sănătos. Studiază în continuu influența nutriției, a detoxifierii și stilului de viață asupra longevității și a găsit rețeta pentru o viață trăită în sănătate, echilibru și frumos.

Pentru mine este o onoare să fac parte din acest proiect alături de dumneaei și, de asemenea, o mare bucurie să vă putem împărtăși, din experiență proprie, cum puteți atinge “arta traiului în sănătate.“

Vor fi episoade săptămânale, pe teme precum “Motivația”, “Nutriția”, “SuperNutrimente”, “Detoxifierea”, “Detoxifierea pielii”, “Detoxifierea colonului”, “Imunitatea”, “Gene si Destin”, “Creierul, Stresul si Alimentatia”, “Despre Autovindecare”, “Despre Emotii”, “Arta Traiului Sănătos”, precum și altele care prezintă interes pentru voi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *