În urmă cu 4 ani și jumătate, mă bucuram de o carieră de succes în sistemul bancar. Lucram de 10 ani într-o bancă nemțească, unde începusem de jos, de la „part-time student” în anul patru de facultate, trecusem prin poziții de training, recrutare, coordonare și ajunsesem de ceva vreme în middle management. Îmi plăcea la nebunie…eram înconjurată de colegi frumoși care îmi deveniseră prieteni buni, eram recunoscută, promovată când mă așteptam mai puțin, mă simțeam apreciată… Ce mai?!? Mă simțeam minunat! Ce nu realizam eu la momentul ăla era că…respiram bancă, visam bancă, toată viața mea era despre activitatea mea și nimic altceva nu se mai lega.
Datorită unei conjuncturi fericite (spun acum ? – la un moment dat, vă voi povesti pe larg), am început să dezvolt o afacere online, internațională, în paralel cu activitatea pe care o desfășuram la bancă. Îi sunt profund recunoscătoare și acum colegei mele, un om deosebit, care a avut încredere în mine și a insistat să îmi arate această afacere, chiar dacă inițial nu am fost prea deschisă.
Am început această afacere pentru un venit suplimentar și, văzând rezultatele pe care le am și potențialul ei, în 6 luni de la startul ei, am realizat că visul meu de a deveni top manager într-o bancă nu îmi va împlini alte vise: acela de a fi liberă să îmi creez viața pe care mi-o doresc, să îmi fac singură programul, să lucrez oricând vreau și de unde vreau, să îmi creez un venit care să nu depindă de prezența mea zilnică în afacere, să am tot timpul de oferit pentru viitorii mei copii, să am libertatea de a pleca oriunde doresc în lume cu familia și viitorii mei copii, fără să fiu stresată că nu am zile suficiente de concediu sau suficienți bani, etc. Astfel că, am decis că această afacere va fi exit-ul meu din sistemul bancar.
Ceea ce nu știam eu la acel moment era că aici îl voi găsi pe partenerul meu de viață, cel care mi-a devenit soț și mi se va schimba total viața.
Așadar, după doi ani de activitate part-time în business, în iulie 2016, am luat decizia de a ieși complet din sistem și de a renunța la statutul de angajat. Îmi amintesc acum că mi-am scris pe hârtie, clar, ziua când voi pleca din bancă și am rămas siderată când am găsit, la un moment dat, acea foaie și am văzut că fix așa se întâmplase. Niciodată să nu subestimați forța obiectivelor scrise.
De la o decizie, mi s-a schimbat radical viața și am parte de experiențe la care nu m-aș fi gândit vreodată…sunt pe drumul de a deveni cea mai bună variantă a mea, sunt înconjurată de oameni frumoși, preocupați de creștere și dezvoltare, am mult mai multe vacanțe decât până acum, am timp liber pe care să îl petrec așa cum doresc eu, lucrez doar când doresc și îmi aleg oamenii cu care să lucrez…și, cel mai important, îmi trăiesc visul și misiunea, acela de a ajuta și a inspira oamenii să își redescopere visele și să trăiască o VIAȚĂ EXTRAORDINARĂ.
“Deciziile sunt momentele în care destinul tău capătă viață.”, spune Tony Robbins. Așa simt că s-a întâmplat cu mine.
Închei prin a te invita să îți răspunzi la două întrebări, care mie mi-au schimbat percepția asupra vieții și care m-au ajutat să iau decizia de a începe alt drum:
1. Dacă ai putea să trăiești viața ideală, cum ar arăta ea, din toate punctele de vedere (fizic, mental, emoțional)? Ce ai face zi de zi, dacă ai avea toți banii de care ai nevoie? Cum arată familia ta? Unde ai călători? Ce ai lucra? Ce ai fi tu? Cum ai da valoare lumii din jurul tău?
2. După ce ai creionat deja viața ideală, detaliat, răspunde la următoarea întrebare: Făcând ceea ce faci acum, vei ajunge acolo?
Cu drag,
Rodica
